Liceul Nicolae Bălcescu

Inovația în procesul educație în secolul XXI a condus la necesitatea unor spații diverse în cadrul unui campus școlar. Ca rezultat, tipologia clădirilor cu funcțiuni educaționale a început să se modifice, încorporând elemente din alte programe arhitecturale, în mod special publice, respectiv spații flexibile cu o conexiune îmbunătățită cu exteriorul și vecinătățile sau spații ample pentru interacțiune, socializare și metode alternative de învățare. Intenția a fost aceea de a crea un campus la o scară adecvată fluxului de elevi, potrivit pentru cerințele temei.

Primul aspect al proiectului ce face trimitere la referința citată, aceea a unui campus școlar contemporan, flexibil, este modul în care acesta ia parte la dialogul orașului. Școala devine o entitate insulară, un claustru în centrul orașului Cluj, ce apare ca o entitate autonomă, apoi se extinde către limitele terenului, generând diferite tipuri de spații exterioare către străzile adiacente. Orientarea sitului a condus la așezarea funcțiunilor cu caracter public la limita sudică a ansamblului, către zona de centru a orașului, și la apariția unei piețe urbane ce conectează clădirea Inspectoratului Județean de Liceul Nicolae Bălcescu, cu o perspectivă deschisă spre Biserica Reformată către sud. Pentru a genera clădirile care urmau să alcătuiască incinta destinată școlii, un nucleu de spațiu neconstruit a fost necesar. Astfel centrul terenului a devenit o grădină deschisă, mai specific o succesiune de grădini cu tipologii diferite, ce evoluează gradual de la spațiul riguros al careului clădirii istorice către spațiul mai flexibil al pieței pavate ce conectează clădirile propuse. Sala de gimnastică, împreună cu clădirile ce găzduiesc funcțiuni culturale sunt așezate la limita sudică, mai publică a ansamblului, în timp ce spre latura de nord se descrie un front mai auster, definit de clădirile destinate sălilor de clasă și spațiilor adiacente ale acestora. Mai multe puncte de acces deservesc debitul de utilizatori ai acestui spațiu. Principalele zone de intrare sunt marcate de o axă verticală ce împarte terenul în zona nouă și zona istorică. Circulațiile conduc în interiorul grădinii centrale, și sunt distribuite apoi spre zonele aferente fiecărui grup de vârstă. Deși toate clădirile primesc o intrare principală, în directă conexiune cu strada, ele funcționează împreună, fiind conectate de o succesiune de coridoare ce încorporează spații comune. Toate traseele principale se desfășoară sub prezența protectoare a porticului, ce sprijină copertina, o extensie exterioară a planșeelor interioare, ce concretizează grădina ca un spațiu de tip nucleu, conținător, claustrat. Secțiunea caracteristică relevă o decizie neobișnuită, aceea de a așeza cot de călcare a noilor clădiri la o altitudine de doi metri față de cota terenului amenajat, o alegere ce servește deopotrivă la a facilita comunicarea între clădirile propuse și clădirea existentă, și la configura grădina ca un spațiu cu perspectivă ascendentă, diferența de nivel creând un loc de loisir exterior.